Halep, eliminată în calificările turneului de la Madrid

  • Publicat:
  • Actualizat:

Jucătoarea Simona Halep, locul 110 WTA, a fost eliminată,
vineri, în primul tur al calificărilor turneului Madrid Open, dotat
cu premii în valoare totală de 3,5 milioane de euro, după ce a fost
învinsă de sportiva cehă Klara Zakopalova, locul 87 WTA, cu scorul
de 6-3, 6-3.

Românca va primi 1050 de euro și un punct WTA.

Halep a primit un wild card pentru a evolua în calificările
turneului organizat de Ion Țiriac, fiind singura jucătoare din
afara Spaniei care a beneficiat de această oportunitate în prima
fază a competiției.

Pe tabloul principal, Sorana Cîrstea (nr. 38 WTA) va juca împotriva
italiencei Flavia Pennetta (nr. 16 WTA), cap de serie numărul 14,
iar Alexandra Dulgheru (nr. 43 WTA) o va întâlni pe unguroaica
Melinda Czink (nr. 54 WTA).

Meciuri din acest turneu se vor disputa pe noua Caja Magica (Cutia
Magică), o arenă ce cuprinde un teren central și două secundare,
toate cu acoperișuri retractabile.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă

Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

E INTERZIS prin lege în România! Românii trebuie să-şi facă AUTORIZAŢIE

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×